Etichete

, , , , ,

“Pe o stâncă neagră,

Într-un vechi castel …”

Nici stânca nu e neagră, nici castelul nu e vechi, dar la asta mi-a fugit mintea când am văzut pentru prima oară Cuibul de rândunică (Ластівчине гніздо).

În Peninsula Crimeea, în apropiere de Yalta (la Gaspra), pe un colț stâncă la 40 de metri deasupra mării, se găsește  o mică bijuterie, o jucărie construită deasupra Mării Negre. Obișnuită cu ideea că un castel e o chestie mare, Cuibul de rândunică mi-a părut o lume în miniatură, dar o lume frumoasă.

Alb, proiectat pe cerul senin și marea albastră, cu turnulețe și creneluri, îți dă sentimentul că ai intrat într-o poveste și te aștepți să vezi apărând pe metereze vreun soldat în armură cu chipul ascuns de vreun coif ciudat, ori umbra vreunui cavaler misterios, sau sus în turn să zărești un chip gingaș de domniță.

Se spune că ar fi fost construit pentru nevasta unui baron german, alții spun că pentru amanta lui, o balerină. Cine mai știe … Însă cu mult mai importante decât legendele sunt frumusețea castelului, priveliștea splendidă de care te poți bucura sprijinit de balustrada terasei, tu, singur, suspendat în albastru, între mare și cer.

Numit și Cuibul dragostei, a fost construit între 1911 și 1912 pe locul unui alt Castel al dragostei, din lemn, care data de pe la 1895. Se pare că dragostea a fost una de scurtă durată pentru că în 1914 baronul vinde mica bijuterie.

Photo Gallery Swallow’s Nest

Tur virtual Swallow’s Nest

Locație:

Anunțuri