Etichete

, , ,

Lamego, deși e mic, e unul din cele mai frumoase orașe ale Portugaliei. A păstat ceva mai mult din aerul medieval, din gloria Portugaliei din epoca descoperirilor. Dar când spui Lamego, spui Nossa Senhora dos Remédios, splendoarea din vârful dealului care domină orașul prin grandoare și frumusețe, prin albețea pietrei, albastrul mozaicurilor și ornamentele bogate.

DSCF3935Din centrul orașului se înalță efectiv spre cer scări monumentale, bogat stilizate, ca o ghirlandă uriașă cu care cineva a încercat să  împodobească pădurea.

Scări demențiale amintind de palate din povești, cu terase ample de unde poți admira în voie orașul și chiar până hăt, departe, cu mozaicuri imense, de culoarea cerului senin, cu fântâni arteziene, statui încoronate, coloane nesfârșite, îngeri și monștri, obeliscuri și capele. Totul răsărind în mijlocul unei păduri frumoase, într-o liniște odihnitoare pe care îți vine greu să o rupi spunând vreo vorbă.

DSCF7867Vederea scărilor și obeliscul de pe ultima terasă m-au dus cu gândul la arta precolumbiană, semne ciudate, simboluri, și mult prea des reprezentat soarele și pentru o secundă m-am simțit într-un templu din America Centrală.

DSCF7894

Nossa Senhora dos Remédios e un sanctuar închinat Maicii Domnului, construit pe dealul Sfântul Ștefan din Lamego, loc important de pelerinaj în Portugalia. Ridicat pe locul vechii capele închinate sfântului Ștefan, construcția sanctuarului a început în 1750 și s-a finalizat abia în 1905. Sanctuarul este realizat în stilurile baroc și rococo și este legat de centrul orașului printr-o scară monumentală cu 686 de trepte și 9 terase ornamentate cu capele, statui, fântâni, obeliscuri.

La începutul lunii septembrie se desfășoară sărbătorile sanctuarului, prilej de adevărate pelerinaje, serbări religioase, parade și spectaculoase focuri de artificii.

Lamego- Nossa Senhora dos Remedios 011

Explicație:

Portughezii asociază numele Maicii Domnului (Nossa Senhora) sau al sfinților, cu locurile în care ei s-au arătat credincioșilor: Ex. Nossa Senhora da Fatima (de la Fatima), Nossa Senhora da Lapa (de la Lapa) (Fatima și Lapa sunt localități) sau cu anumite evenimente, grupuri ori sentimente: Nossa Senhora dos meninos (a copiilor), Nossa Senhora dos Remédios (a remediilor, soluțiilor) etc.

DSCF7876Photo Gallery

Localizare:

PortugalMap

Anunțuri