Etichete

, , ,

Preluat de pe Tina’s blog.

În viață ai parte și de dezamăgiri. Atunci când îți formezi o idee greșită, ești prea exaltat sau aștepți prea mult de la ceva anume, trezirea la realitate este de multe ori dureroasă. Așa am pățit eu în periplul meu prin istoria Portugaliei. Capul de listă al peregrinărilor mele era Palacio da Pena. Eram mai mult decât entuziasmată de ceea ce văzusem pe Internet și pe site-ul primăriei din Sintra, unde se găsește palatul. Deși un bun amic, cunoscător de artă, îmi spusese că e un kitsch, iar ghidul meu spusese cu jumătate de gura un: “Da, … e frumos.”, nu m-am lăsat demoralizată. Știam că amicul meu e un spirit destul de critic și că sunt prea puține chestii despre care spune că sunt frumoase, cât despre ghidul portughez, m-am gândit că fiind obișnuit cu astfel de construcții nu i se pare nimic ieșit din comun așa cum mi se părea mie, persoana venită dintr-o țară ex-comunistă unde fusese distrusă aproape toată arhitectura veche pentru a se construi cutii de chibrituri cenușii, suprapuse, pe post de locuințe.

DSCF6886Așa că m-am îndreptat în pas vioi către Sintra, aflată la vreo 40 de km NV de Lisabona. Cald să mori, nu alta. Când am ajuns în Sintra vremea s-a schimbat brusc, era răcoare. Hmm! Ciudat! În câțiva km o schimbare bruscă de temperatură. Ghidul mi-a spus că e ceva obișnuit în Sintra, că acolo clima e mai ciudată. Am început să mă uit în sus pe vârful dealurilor căutând palatul. Nu se vedea nimic. Atunci ghidul mi-a arătat un munte acoperit de o ceață deasă și întunecată și mi-a spus: “Acolo e.” Am rămas masca. ”Acolo unde? În ceață? O, Doamne, dar am într-adevăr un noroc … să-mi trăiască.”

DSCF6964Am început să urcăm cu mașina pe o străduță îngustă și întortocheată printr-un peisaj uimitor. O pădure bătrână, cu copaci imenși și atât de înalți încât cerul devenise doar o pată și era întuneric de-a dreptul. Eram în Parcul National Sintra. O splendoare. Se făcea din ce în ce mai frig și începuse să apără ceața. În mijlocul verii, când la nici 20 de km era o căldură sufocantă. Am aflat că strada respectivă constituise traseu în Raliul Portugaliei. Wow! am încercat să îmi închipui cum e să conduci o mașină de raliu pe o astfel de stradă întortocheată că un labirint și plină de curbe fără pic de vizibilitate. Pot să spun cu siguranță că nu trebuie să fie ușor. Nu era ușor să conduci normal, când timpul nu e o problemă. Raliul trebuie să fie o adevărată aventură aici.

DSCF6892Am ajuns la intrarea în castel, mi-am luat bilet și o hartă a parcului și castelului. Nu am vrut să aștept autocarul care te ducea până la intrarea în castel. Am luat-o pe jos prin parc. Fata care îmi vânduse biletul mi-a spus că e un drum de 10 minute pe jos. Si … am început sa urc. Sincer, am crezut că îmi dau sufletul. Sedentarismul și fumatul și-au spus cuvântul. Nu au fost 10 minute, au fost doar vreo 4-5 minute de urcuș printr-o splendoare de pădure. Aici am văzut pentru prima data sequoia, giganții planetei. Am ajuns la intrarea în palat cu sufletul la gură, dar fericită că un copil care tocmai a primit jucăria preferată.

DSCF6960Se zice că Palacio da Pena este una din cele mai bune reprezentări din lume ale Romantismului arhitectonic din secolul XIX, fiind primul palat construit în acest stil în Europa. E un amestec de stiluri: neogotic, neomanuelit, neoislamic, neorenascentist și cu influențe indiene, un stil internațional, în condițiile în care mentalitatea romantică a secolului al XIX era predominată de o neobișnuită fascinație a exoticului.

DSCF6971Planurile palatului au fost realizate de către Baronul Wilhelm Ludwig von Eschwege în colaborare cu regele consort Fernando al II-lea, între 1836-1840. Până în 1847 palatul era aproape gata. Multe din detaliile decorative și simbolice se datorează temperamentului romantic al regelui-consort.

Palacio da Pena a fost reședința preferată a Reginei Amelia, mama ultimului rege al Portugaliei, care a locuit aici până la căderea monarhiei, în 5 octombrie 1910, când a fost nevoită să plece în exil.

Încă de la intrare m-a izbit aerul degradat al palatului. Nu era deloc ceea ce văzusem în fotografiile de pe net. Pe măsura ce vedeam mai mult, mă dezumflam că un balon care are o mică scăpare de aer. Eram de-a dreptul dezamăgită. Și e un sentiment cumplit. În interior un miros înțepător de mucegai și umiditate. Era interzis fotografiatul în interiorul palatului. Nu am prea înțeles de ce, dar sunt destule monumente în Portugalia unde fotografiatul în interior este interzis. În unele trebuie să plătești o extra-taxă pentru a putea fotografia. Aici nici cu extra-taxa nu puteai fotografia. Oricum, din fericire, nu am suferit prea tare din această cauză, nu am găsit multe lucruri pe care mi-aș fi dorit să le fotografiez în interior, cu excepția unui scrin imens cu o lucrătură extrem de elaborată și tapetul de inspirație arabă dintr-una din săli. Sunt convinsă că obiectele din interior sunt valoroase din punct de vedere istoric și financiar, dar ca aspect … pe mine, una, nu m-au încântat. Camere extrem de mici, dispuse tip vagon. M-a șocat dimensiunea paturilor. Extrem de scurte! Mă întrebam ce înălțime or fi avut regii? Păreau paturi de copii.

Au fost câteva elemente în exterior care într-adevăr mi-au plăcut, ca poarta interioară, tritonul, patio, dar cel mai mult, cred, mi-a atras atenția orologiul solar, care … nu mai funcționa, dar care fusese astfel construit, că indiferent de anotimp, în fiecare zi la ora 12 trăgea o salva de tun. (un tun în miniatură)

DSCF6907Sincer, mi-a cam părut rău de banii dați, dar mai mult mi-a părut rău pentru mine însămi, pentru dezamăgirea profundă pe care am simțit-o. Și parcă pentru a-mi amplifica dezamăgirea, ceața înrăutățea situația. Puteam să exclam precum portughezii: „Que pena!”(Ce păcat!)

Photos

Tur virtual

Parcul:

Localizare:

sintra

Anunțuri